Sfintele Scripturi
Sfânta Scriptură este singurul standard, suficient, sigur și fără greșeală în ceea ce privește cunoașterea, credința și ascultarea mântuitoare1.
Existența lumii, lucrările creației și ale providenței demonstrează atât de clar bunătatea, înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu, încât toți oamenii rămân fără nicio scuză înaintea Lui; totuși, aceste semne incontestabile nu sunt suficiente pentru a oferi cunoașterea lui Dumnezeu și a voinței Sale necesară pentru mântuire2. Prin urmare, lui Dumnezeu i-a făcut plăcere ca în diferite momente și în felurite modalități, să se descopere pe Sine Însuși și să arate bisericii care este Voia Sa3. De asemenea, pentru a păstra și răspândi adevărul cât mai bine și pentru a întemeia și mângâia biserica cu o mai mare siguranță în lupta împotriva corupției cărnii, răutății lui Satan și a lumii, Dumnezeu a așezat în totalitate această revelație a Sa în formă scrisă.
Prin urmare, Sfânta Scriptură este absolut necesară, deoarece căile de odinioară prin care Dumnezeu și-a revelat Voia au încetat să se mai manifeste4.
Sfânta Scriptură, sau Cuvântul scris al lui Dumnezeu cuprinde toate cărțile Vechiului și Noului Testament. Acestea sunt:
VECHIUL TESTAMENT: Geneza, Exod, Leviticul, Numeri, Deuteronom, Iosua, Judecătorii, Rut, 1 Samuel, 2 Samuel, 1 Împărați, 2 Împărați, 1 Cronici, 2 Cronici, Ezra, Neemia, Estera, Iov, Psalmii, Proverbe, Eclesiastul, Cântarea Cântărilor, Isaia, Ieremia, Plângerile lui Ieremia, Ezechiel, Daniel, Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica, Naum, Habacuc, Țefania, Hagai, Zaharia, Maleahi.
NOUL TESTAMENT: Matei, Marcu, Luca, Ioan, Faptele Apostolilor, Romani, 1 Corinteni, 2 Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, 1 Tesaloniceni, 2 Tesaloniceni, 1 Timotei, 2 Timotei, Tit, Filimon, Evrei, Iacov, 1 Petru, 2 Petru, 1 Ioan, 2 Ioan, 3 Ioan, Iuda, Apocalipsa.
Toate aceste cărți ne sunt lăsate prin inspirația lui Dumnezeu spre a fi standardul credinței și a vieților noastre1.
Cărțile numite în mod obișnuit apocrife nu au fost date prin inspirație divină, și, prin urmare, nu fac parte din canonul Scripturii. Astfel, ele nu au nicio autoritate în Biserica lui Dumnezeu și nu trebuie să fie recunoscute și nici folosite în alt fel decât sunt folosite orice alte scrieri umane1.
Autoritatea Sfintei Scripturi ne obligă să ne încredem în cuvintele ei. Această autoritate nu depinde de mărturia vreunei persoanei sau vreunei biserici, ci autoritatea emană numai de la Dumnezeu, Autorul și Adevărul Însuși. Prin urmare, trebuie să ascultăm de Sfânta Scriptură pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu1.
Mărturia bisericii lui Dumnezeu ne poate convinge să adoptăm un respect înalt față de Sfânta Scriptură. Mai mult decât atât, caracterul ceresc al conținutului, puterea adevărului, măreția stilului, armonia tuturor părților componente, accentul central pe acordarea întregii laude numai lui Dumnezeu, revelația deplină a singurei căi de mântuire și multe alte calități incomparabile și perfecțiuni complete, toate oferă dovezi abundente că Scripturile sunt Cuvântul lui Dumnezeu. Chiar și așa, deplina noastră încredere și asigurare cu privire la autoritatea divină a Scripturii provine numai din lucrarea interioară a Duhului Sfânt, care mărturisește prin și despre Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre1.
Întreg sfatul lui Dumnezeu cu privire la ceea ce este esențial pentru gloria Sa și pentru mântuirea, credința și viața omului, este fie afirmat în mod explicit, fie este conținut în mod necesar în Sfintele Scripturi. Nimic nu va fi vreodată adăugat la Scriptură, fie că ar fi vorba despre o descoperire a Duhului sau vreo tradiție umană1. Cu toate acestea, recunoaștem că iluminarea interioară a Duhului lui Dumnezeu este necesară pentru o înțelegere mântuitoare a ceea ce este revelat în Cuvânt2.
Recunoaștem că unele aspecte privind închinarea și guvernarea bisericii sunt comune acțiunilor și formelor de organizare umană, totuși, acestea toate trebuie ordonate după înțelepciunea creștină, urmând regulile generale ale Cuvântului care trebuie întotdeauna respectate3.
Unele lucruri din Scriptură sunt mai clare decât altele, iar unii oameni înțeleg învățătura ei mai clar decât alții1. Totuși, lucrurile care trebuie cunoscute, crezute și ascultate în vederea mântuirii sunt atât de clar expuse și explicate într-o parte sau alta a Scripturii încât atât cei educați cât și cei needucați pot obține o înțelegere suficientă a acestora prin utilizarea adecvată a mijloacelor obișnuite2.
Vechiul Testament a fost scris în limba ebraică, limba nativă a poporului lui Dumnezeu din vechime1. Noul Testament a fost scris în greacă, care la momentul în care a fost scris era cea mai cunoscută limbă din lume. Aceste Testamente au fost inspirate direct de către Dumnezeu și prin grija și providența Sa unică au fost păstrate neatinse de-a lungul veacurilor. Prin urmare, ele sunt adevărate și pline de autoritate, astfel încât în orice controversă bisericească, slujitorii să poată apela la ele2.
Toți credincioșii au nu numai dreptul, dar și obligația să le citească3 și să le cerceteze cu frică de Dumnezeu4. Nu toți credincioșii cunosc limbile originale în care a fost scrisă Scriptura, așa că Biblia trebuie tradusă în limba vorbită a fiecărei națiuni în fața cărora este prezentată5. În acest mod, Cuvântul lui Dumnezeu poate locui pe deplin în toți oamenii, pentru ca aceștia să i se închine într-un mod acceptabil și prin răbdarea și mângâierea oferită de Cuvânt să capete speranță6.
Regula infailibilă pentru interpretarea Scripturii este Scriptura însăși. Prin urmare, atunci când există o întrebare legată de semnificația vreunui verset (fiecare verset are un singur sens, nu mai multe), el trebuie înțeles în lumina altor versete care vorbesc mai clar despre același subiect1.
Judecătorul suprem prin care trebuie soluționate toate controversele religioase și prin care putem evalua decretele conciliilor, opiniile scriitorilor, învățăturile umane și interpretările individuale și în a cărui judecată trebuie să ne odihnim, nu este altul decât Cuvântul lui Dumnezeu. Numai Cuvântul lui Dumnezeu este locul unde credința noastră se poate ancora definitiv1.