Justificarea
Pe aceia pe care Dumnezeu îi cheamă în mod eficace, El îi și îndreptățește (justifică)1. El face acest lucru nu prin infuzarea dreptății în ei, ci prin iertarea păcatelor lor, socotindu-i drepți și neprihăniți2. El face acest lucru numai de dragul lui Christos și nu datorită unor fapte sau unor lucruri care s-ar găsi în cei chemați3.
Ei nu sunt justificați pentru că Dumnezeu ar pune aceasta pe seama credinței sau oricărui act de ascultare față de Evanghelie, ci ei sunt justificați pentru că El le impută ascultarea de care a dat dovadă Christos față de întreaga lege precum și ascultarea de care a dat dovadă murind pe cruce4. Această credință nu emană din om, ci este darul lui Dumnezeu5.
Credința care îl primește pe Christos și se sprijină pe neprihănirea dată de El, este singura modalitate prin care putem fi justificați1. Cu toate acestea, ea nu apare de la sine în persoana justificată, ci este întotdeauna însoțită de celelalte componente ale harului. Credința aceasta nu este o credință moartă, ci ea se manifestă prin intermediul dragostei2.
Prin ascultarea și moartea Sa, Christos a plătit definitiv datoria tuturor celor care sunt justificați. El a suportat în locul lor pedeapsa pe care ei înșiși o meritau.
Prin jertfa de pe cruce, El a satisfăcut în mod complet, cu adevărat și pe deplin dreptatea lui Dumnezeu în numele celor aleși1. Cu toate acestea, justificarea lor se bazează în întregime pe harul gratuit al lui Dumnezeu, pentru că Isus a fost dat pentru ei, iar ascultarea Sa a fost primită de Tatăl în mod substitutiv.
Toate acestea s-au întâmplat în mod liber și nu ca o necesitate2, pentru ca atât dreptatea cât și harul bogat al lui Dumnezeu să fie proslăvite în lucrarea de justificare a păcătoșilor3.
Din veșnicie, Dumnezeu a hotărât să-i justifice pe toți aleșii Săi1. La împlinirea vremurilor, Christos a murit pentru păcatele lor și a înviat, ducând la îndeplinire această hotărâre2. Cu toate acestea, cei aleși nu sunt justificați în mod individual decât atunci când Duhul Sfânt le este aplicat în mod eficace de Christos la momentul potrivit3.
Dumnezeu continuă să ierte păcatele celor care sunt justificați1. Deși ei nu pot cădea niciodată din starea aceasta2, datorită păcatelor lor, aleșii pot cădea sub pedeapsa părintească a lui Dumnezeu3. Aflându-se în ceastă condiție, ei nu vor beneficia de mângâierile lui Dumnezeu până când nu se smeresc, nu-și mărturisesc păcatele și nu își cer iertare, reînnoindu-și credința și pocăința4.
Aplicând aceleași principii, justificarea credincioșilor Vechiului Testament a fost aceeași cu justificarea credincioșilor de sub Noul Testament1.