Decretul lui Dumnezeu
Dumnezeu a hotărât încă din veșnicie tot ceea ce se va întâmpla, fără să fie legat de vreun lucru aflat în afara Lui1. El a făcut aceasta prin sfatul perfect înțelept și sfânt al Propriei Sale voințe, în mod liber și neschimbat.
Totuși, Dumnezeu a făcut acest lucru astfel încât El nu este nici autorul păcatului și nici nu este părtaș la vreun păcat săvârșit de cineva2. Acest decret nu încalcă voința creaturii și nu înlătură consecințele firești ale cauzelor secundare. Dimpotrivă, chiar și acestea sunt stabilite prin decretul lui Dumnezeu3.
Prin acest decret, înțelepciunea lui Dumnezeu se manifestă prin modul în care orchestrează și conduce toate lucrurile. De asemenea, puterea și credincioșia Sa sunt demonstrate în modul în care decretul este adus la îndeplinire4.
Dumnezeu cunoaște orice lucru care s-a putea întâmpla în orice condiții date1. Cu toate acestea, decretul Său cu privire la orice lucru nu se bazează pe faptul că prevede acel lucru în viitor sau pe faptul că poate să prevadă ce s-ar întâmpla în anumite condiții2.
Prin decretul lui Dumnezeu și pentru demonstrarea gloriei Sale, unele ființe umane și unii îngeri sunt predestinați (sau mai dinainte stabiliți) pentru viața veșnică prin Isus Christos1, spre lauda harului Său glorios2. Ceilalți sunt lăsați să trăiască în păcatul lor, lucru care îi duce spre dreapta lor condamnare, toate acestea fiind spre lauda dreptății Sale glorioase3.
Acei îngeri și oameni predestinați sunt desemnați individual și neschimbat, numărul lor fiind atât de sigur și final încât nu poate fi nici mărit nici diminuat1.
Acei oameni care sunt predestinați la viața veșnică au fost aleși de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii, conform scopului Său veșnic și neschimbat și conform sfatului secret și a bunăvoinței voii Sale. El i-a ales în Christos pentru gloria veșnică datorită harului și a iubirii Sale libere1, fără ca nimic altceva din ei sau despre ei să servească drept cauză care să Îl determine să-i aleagă2.
Așa cum Dumnezeu i-a rânduit pe cei aleși la viață veșnică, tot așa, datorită scopurilor veșnice și complet libere ale Voinței Sale, a predestinat și mijloacele prin care se va realiza acest lucru1.
Prin urmare, cei aleși, fiind căzuți în Adam, sunt răscumpărați de Christos2 și chemați efectiv la credința în Isus prin Duhul Său care lucrează la timpul potrivit. Ei sunt îndreptățiți, înfiați, sfințiți3 și păstrați prin puterea Lui prin credință pentru mântuire4. Nimeni – în afară de cei aleși – nu este răscumpărat de Christos, nu este chemat, îndreptățit, înfiat, sfințit sau mântuit5.
Doctrina misterului predestinării trebuie tratată cu prudență și grijă deosebită, astfel încât cei care țin seama de voia revelată a lui Dumnezeu prin Cuvântul Său și Îl ascultă, să poată fi asigurați de alegerea lor veșnică prin certitudinea chemării lor individuale1. În acest fel, această doctrină va oferi motive de laudă, cinste și admirație2 față de Dumnezeu, precum și de smerenie3, sârguință și mângâiere tuturor acelora care ascultă cu sinceritate de Evanghelie4.