Cina Domnului
Cina Domnului Isus a fost instituită de El Însuși în aceeași noapte în care a fost trădat.
Ea trebuie ținută în bisericile Sale până la sfârșitul istoriei ca o amintire perpetuă a Sa precum și ca o manifestare a jertfei Sale în moartea pe cruce1.
Ea este dată pentru confirmarea credinței credincioșilor în toate beneficiile morții lui Christos, pentru a fi o hrană spirituală prin care să crească în El și pentru a fi mijlocul prin care să continue să se angajeze în păstrarea tuturor îndatoririlor pe care le au.
Rânduiala Cinei este legătura și garanția comuniunii cu Christos și unii cu alții2.
În această rânduială, Christos nu este oferit Tatălui și nici nu se face o jertfă reală pentru iertarea păcatelor celor vii sau celor morți.
Ea este doar o amintire a jertfei unice de pe cruce pe care Christos a făcut-o o dată pentru totdeauna1.
De asemenea, Cina Domnului reprezintă cel mai important act spiritual pe care am putea să-l aducem lui Dumnezeu, mulțumind pentru jertfa lui Christos2.
Astfel, sacrificiul romano-catolic (n. red.: și ortodox) este cu totul detestabil și pervertește jertfa lui Christos, care este singura ispășire pentru păcatele tuturor aleșilor.
În administrarea acestei rânduieli, Domnul Isus a stabilit ca slujitorii Săi se roage și să binecuvânteze cele două simboluri, pâinea și vinul, punându-le deoparte de la întrebuințarea lor obișnuită spre o întrebuințare sfântă.
Ei trebuie să ia pâinea și să o frângă și apoi să ia paharul și să le dea amândouă celor care participă la administrarea acestei rânduieli1.
Refuzul de a da paharul oamenilor sau refuzul de a le permite să se împărtășească din pâine, ridicarea simbolurilor, purtarea acestora într-o parte sau în alta pentru a li se aduce închinare sau păstrarea lor pentru un pretins folos sau ritual religios, sunt toate contrare naturii acestei rânduieli și poruncii Domnului Christos1.
Simbolurile exterioare ale acestei rânduieli, care au fost puse deoparte pentru întrebuințarea hotărâtă de Christos, au o asemenea relație cu Domnul răstignit întrucât uneori sunt numite – cu adevărat și totuși figurativ – prin numele lucrurilor pe care le reprezintă, adică trupul și sângele lui Christos1.
Cu toate acestea, în substanță și natură, ele rămân cu adevărat pâine și vin, așa cum erau și înainte de punerea deoparte2.
Doctrina numită în mod obișnuit “transsubstanțiere” învață că substanța pâinii și a vinului este schimbată în substanța trupului și a sângelui lui Christos, datorită consacrării elementelor de către preot, sau prin altă modalitate.
Această doctrină este contrară nu numai Scripturii, ci și bunului simț și rațiunii. Ea distruge natura rânduielii Cinei Domnului și este cauza multor superstiții și idolatrii blestemate1.
Beneficiarii demni care se împărtășesc din simbolurile exterioare ale acestei rânduieli se hrănesc spiritual și primesc, prin credință, toate binefacerile jertfei lui Christos.
Acest lucru se întâmplă cu adevărat, dar nu fizic, ci spiritual.
Trupul și sângele lui Christos nu sunt prezente în sens material prin sau în simbolurile rânduielii, ci spiritual, datorită credinței, după cum și simbolurile însăși sunt percepute în exterior, datorită simțurilor1.
Toate persoanele ignorante și nelegiuite sunt incapabile să se bucure de comuniunea cu Christos, și, prin urmare, sunt nevrednice a lua parte la masa Domnului. Atâta timp cât rămân în această stare, ei nu pot lua parte la aceste sfinte rânduieli.
Dacă o fac, săvârșesc un mare păcat împotriva lui Christos1. Toți aceia care primesc Cina Domnului în mod nevrednic sunt vinovați de trupul și sângele lui Christos, mâncând și bând propria lor judecată2.