Siguranța harului și a mântuirii
Credincioșii temporar și alți oameni neregenerați se pot înșela singuri prin speranțe false și presupuneri neadevărate, crezând că au favoarea și mântuirea lui Dumnezeu, însă speranța aceasta a lor va pieri1. În schimb, cei care cred cu adevărat în Domnul Isus, Îl iubesc cu sinceritate și se străduiesc să umble în tot lucrul bun înaintea Lui, pot dobândi siguranța că se află în starea de har. Ei se pot bucura de nădejdea slavei lui Dumnezeu2, știind că o astfel de speranță nu le va aduce rușine niciodată3.
Această siguranță nu este doar o convingere sau o probabilitate bazată pe o speranță înșelătoare, ci este siguranța infailibilă dobândită prin credință1 și întemeiată pe sângele și neprihănirea lui Isus Christos revelate în Evanghelie2. De asemenea, ea se bazează și pe dovezile lăuntrice ale darurilor promise de Duhul3. Ea e bazează pe mărturia Duhului înfierii care mărturisește împreună cu duhul nostru faptul că suntem copiii lui Dumnezeu4. Ca rod al acestei siguranțe, inimile noastre sunt păstrate sfinte și smerite5.
Întrucât nu constituie o componentă esențială a credinței, adevărații credincioși nu vor beneficia întotdeauna de siguranța mântuirii și uneori se pot lupta cu multe dificultăți înainte de a o obține1. Totuși, ei pot avea această siguranță a mântuirii fără a fi necesară o revelație extraordinară2, prin utilizarea corectă a mijloacelor obișnuite și prin lucrarea Duhului Sfânt. Prin urmare, este de datoria lor să-și dea silința pentru a căpăta siguranța chemării și alegerii lor. Numai așa inimile lor pot fi umplute de pace și bucurie în Duhul Sfânt, de dragoste și mulțumire față de Dumnezeu și de putere în a asculta poruncile Sale. Toate acestea sunt roadele naturale ale siguranței mântuirii3, roade care ne atenționează să nu trăim o viață în neglijență4.
Adevărații credincioși pot avea siguranța mântuirii în diferite stadii, fiind uneori zdruncinată, diminuată sau chiar pierdută temporar. Acest lucru se poate întâmpla datorită neglijenței1 sau ca urmare a săvârșirii unui păcat care le rănește conștiința și îl întristează pe Duhul Sfânt2. Se mai poate întâmpla ca datorită unei ispite puternice3 sau pentru că Dumnezeu le retrage lumina cunoașterii Sale, ei să umble în întunericul spiritual4.
Cu toate acestea, adevărații credincioși nu vor fi niciodată lepădați de la fața lui Dumnezeu ci vor continua să fie seminția Lui5, părtașii credinței6, dragostei lui Christos și a fraților, sincerității inimii și conștiinței datoriei pe care o au.
Ca urmare a acestor lucruri, siguranța mântuirii va renaște la momentul potrivit7, iar între timp, adevărații credincioși sunt feriți de la a cădea în deznădejde totală8.