Legea lui Dumnezeu
Dumnezeu i-a dat lui Adam o lege universală pe care a scris-o în inima lui, dar și o poruncă specifică de a nu mânca din fructele pomului cunoștinței binelui și răului1. Prin acestea, Dumnezeu i-a cerut lui Adam și tuturor urmașilor săi o ascultare totală, exactă și perpetuă2. Dumnezeu i-a promis lui Adam viața, dacă va împlini legea, și l-a amenințat cu moartea, dacă o va încălca. De asemenea, Dumnezeu i-a dat lui Adam și puterea și capacitatea de a împlini aceste porunci3.
Aceeași lege pe care Dumnezeu a scris-o inițial în inima omului, a continuat să fie regula perfectă a neprihănirii și după cădere1. Ea a fost dată de Dumnezeu pe muntele Sinai și cuprinsă în 10 porunci scrise pe 2 table de piatră. Primele patru porunci cuprind datoria noastră față de Dumnezeu și celelalte șase cuprind datoria noastră unii față de alții2.
Pe lângă această Lege – numită în mod obișnuit Legea morală – lui Dumnezeu I s-a părut potrivit să dea poporului Israel legi ceremoniale, conținând mai multe porunci simbolice.
Într-un fel, atunci când le respectau, aceștia îl prefigurau pe Christos și harurile, acțiunile, suferințele și beneficiile slujirii Sale1. În alt fel, aceste porunci constituiau instrucțiuni legate de diferite îndatoriri morale2. Fiindcă toate legile ceremoniale au fost stabilite numai până la sosirea noii ordini, ele sunt acum desființate de Isus Christos, adevăratul Mesia și Singurul dătător al legii, fiind împuternicit expres de Tatăl în acest sens3.
Dumnezeu a dat poporului Israel și diferite legi cu caracter juridic, care au încetat de îndată ce Israelul nu a mai fost o națiune de sine stătătoare. Aceste legi nu mai obligă pe nimeni în vremurile noastre. Totuși, principiile generale de dreptate și moralitate pe care le conțineau continuă să fie aplicabile și astăzi1.
Ascultarea de legea morală rămâne o îndatorire a tuturor, atât a celor justificați cât și a celor nejustificați1. Această obligație nu reiese numai datorită conținutului ei perfect, ci și datorită autorității lui Dumnezeu care a dat-o2. În niciun fel Christos nu a abrogat legea morală în Evanghelie, ci, din contră, El a întărit importanța ei3.
Adevărații credincioși nu se află sub lege ca fiind sub un legământ al faptelor care îi poate justifica sau condamna1. Cu toate acestea, este foarte util pentru ei și pentru alții ca prin intermediul acestei legi morale să înțeleagă care este voia lui Dumnezeu și care este datoria pe care o au.
Legea morală îi îndrumă și îi obligă să trăiască conform poruncilor Sale. De asemenea, ea dezvăluie cele mai adânci păcate ale naturii, inimii și vieții lor. Pe măsură ce se examinează pe ei înșiși în lumina legii, credincioșii capătă o tot mai mare convingere, o umilință și o ură față de păcat2, împreună cu o imagine cât mai clară asupra nevoii lor de Christos și asupra perfecțiunii ascultării Sale.
Legea morală este folositoare celor regenerați cu scopul de a limita căderea lor în păcat, deoarece ea interzice păcatul. Pedeapsa prefigurată prin lege le arată ce merită pentru păcatele lor și le arată la ce necazuri se pot expune în această viață dacă păcătuiesc, chiar dacă sunt eliberați de blestemul și severitatea pedepselor prevăzute de ea.
Făgăduințele legii arată aprobarea pe care le-o dă Dumnezeu atunci când sunt ascultători și binecuvântările la care se pot aștepta dacă o respectă, chiar dacă aceste binecuvântări nu se datorează împlinirii Legii ca legământ al faptelor.
Dacă oamenii fac binele și se abțin de la rău pentru că legea încurajează binele și condamnă răul, asta nu înseamnă că ar fi sub lege și nu sub har3.
Aceste întrebuințări ale legii nu sunt contrare harului Evangheliei, ci sunt în dulce armonie cu acesta1, căci Duhul lui Christos face ca oamenii să fie capabili să își dorească în mod liber și cu bucurie ceea ce voia lui Dumnezeu a revelat prin poruncile legii2.