Providența divină
Dumnezeu, Bunul Creator al tuturor lucrurilor, în puterea și în înțelepciunea Sa infinită, susține, îndrumă, orchestrează și guvernează toate făpturile și toate lucrurile1, de la cea/cel mai mare, până la cea/cel mai mic(ă)2, prin providența Sa desăvârșită, înțeleaptă și sfântă, pentru a face să fie atinse scopurile pentru care toate au fost create.
El le conduce pe toate conform preștiinței Sale infailibile și a sfatului liber și neschimbabil al propriei Sale voințe. Providența Sa trebuie să nască în noi laudă pentru gloria înțelepciunii, puterii, dreptății și bunătății infinite precum și a milei Sale3.
Toate lucrurile se petrec neschimbat și sigur, în raport cu preștiința și decretul lui Dumnezeu1, care este Prima Cauză. Astfel, nimic nu se întâmplă nimănui în mod întâmplător sau în afara providenței lui Dumnezeu2.
Cu toate acestea, prin aceeași providență, Dumnezeu aranjează de-așa natură lucrurile, pentru ca ele să se întâmple conform naturii cauzelor secundare, fie în mod necesar, fie în mod liber, fie ca răspuns la alte cauze3.
În general, Dumnezeu se folosește de mijloace1, deși este liber să lucreze și în afara lor2, dincolo de ele3 și contrar lor4, după bunul Său plac.
Puterea glorioasă, înțelepciunea de nepătruns și bunătatea infinită a lui Dumnezeu sunt atât de bine demonstrate în providența Sa, încât planul Său suveran include chiar și prima cădere în păcat și orice altă acțiune păcătoasă, atât a îngerilor cât și a oamenilor1.
Providența lui Dumnezeu asupra acțiunilor păcătoase nu înseamnă simpla lor permisiune. În schimb, Dumnezeu limitează în mod înțelept și puternic acțiunile păcătoase, iar uneori le aranjează și le orchestrează2.
Printr-o modalitate complexă și tainică, El guvernează acțiunile păcătoase pentru a sluji scopurilor Sale perfect sfinte3. Totuși, El face aceste lucruri astfel încât acțiunile păcătoase iau naștere din făpturi și nu din El. Deoarece Dumnezeu este cu totul sfânt și drept, El nu poate nici să fie autorul păcatului și nici să-l aprobe4.
Dumnezeu, care este perfect înțelept, drept și plin de har, îngăduie adesea propriilor Săi copii să experimenteze, pentru o perioadă de timp limitată, o varietate de ispite precum și să cadă în păcătoșenia proprii lor inimi. El face acestea pentru a-i pedepsi pentru păcatele lor de dinainte sau pentru a-i face să conștientizeze puterea ascunsă a stricăciunii și a înșelăciunii inimilor lor, astfel încât să fie smeriți.
De asemenea, El face acest lucru pentru a-i conduce spre o dependență totală și constantă de El, pentru a-i susține, pentru a-i face mai precauți cu privire la toate circumstanțele viitoare care pot să-i atragă în păcat, și pentru alte scopuri drepte și sfinte1.
Astfel, orice s-ar întâmpla cu oricare dintre aleșii lui Dumnezeu, se întâmplă fiindcă El a hotărât, și toate acestea au loc pentru slava Lui și pentru binele lor2.
Ca judecător drept, Dumnezeu îi orbește și îi împietrește pe cei răi și nelegiuiți din cauza păcatelor lor1. El le reține harul Său, prin care ar fi putut să fie luminați spre înnoirea inimilor lor2. Și nu doar atât, dar uneori le ia și darurile pe care le au deja3, și îi expune unor situații pe care firea lor coruptă le transformă în oportunități de a păcătui4.
Totodată, El îi lasă pradă propriilor lor pofte, ispitelor lumii acesteia și puterii lui Satan5, astfel încât devin împotrivitori înaintea acelor mijloace de care Dumnezeu se folosește pentru a înmuia inimile altora6.
În general, providența lui Dumnezeu privește toate creaturile, dar, într-un mod special, Dumnezeu are grijă de biserica Sa și aranjează toate lucrurile spre binele ei1.