Căderea omului, păcatul și pedeapsa
Dumnezeu a creat omenirea dreaptă și perfectă. El le-a dat o lege dreaptă care i-ar fi păstrat în viață dacă ar fi ținut-o. Totuși, El i-a amenințat că pedeapsa nerespectării legii este moartea1.
Cu toate acestea, omul nu a rămas mult timp în acea poziție de onoare. Satana s-a folosit de viclenia șarpelui pentru a o seduce pe Eva, care l-a sedus apoi pe Adam. Adam a acționat fără nicio constrângere exterioară și a încălcat în mod deliberat porunca ce i-a fost dată, mâncând din fructul interzis2.
I s-a părut bine lui Dumnezeu, în conformitate cu sfatul Său înțelept și sfânt, ca lucrurile să se întâmple în acest fel, deoarece stabilise deja că va guverna toată istoria lumii pentru propria Sa glorie.
Prin acest păcat, primii noștri părinți au căzut din neprihănirea lor originară și din comuniunea cu Dumnezeu. Odată cu ei, am căzut și noi, și moartea a venit asupra tuturor oamenilor1. Toți au devenit morți în păcat2, și s-au întinat complet în toate capacitățile și părțile sufletului și ale trupului3.
Prin decret divin, Adam și Eva au fost rădăcina și reprezentanții întregii rase umane. Din această cauză, vina păcatului lor a trecut asupra noastră, iar natura lor coruptă a trecut mai departe către toți urmașii care li s-au născut, până în prezent1. Descendenții lor sunt acum concepuți în păcat și sunt din fire copii ai mâniei, slujitorii păcatului și părtași morții2 precum și al tuturor celorlalte nelegiuiri – spirituale, temporale și eterne – dacă nu sunt eliberați de Domnul Isus Christos3.
Toate păcatele lumii iau naștere datorită acestei prime nelegiuiri1. Datorită ei suntem complet împotrivitori și incapabili să facem ceea ce este bine și suntem complet înclinați către tot ceea ce este rău2.
În timpul acestei vieți, corupția aceasta a naturii umane rămâne și în cei care sunt regenerați1. Chiar dacă suntem iertați și născuți din nou prin Christos, totuși, atât această corupție a naturii cât și toate acțiunile care decurg din ea, continuă să se materializeze în fapte păcătoase2.