Credința mântuitoare
Harul credinței prin care aleșii sunt făcuți capabili să creadă, astfel încât sufletele lor să fie mântuite, este, în totalitate, lucrarea Duhului lui Christos în inimile lor1. Credința este, de regulă, rezultatul lucrării Cuvântului2. Prin slujirea acestuia, dar și prin administrarea botezului și a Cinei Domnului, a rugăciunii și a celorlalte mijloace stabilite de Dumnezeu, credința este mărită și întărită3.
Prin credință, creștinii au încredere că tot ceea ce este adevărat și demn de a fi cunoscut, este revelat în Cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl recunosc ca fiind autoritatea lui Dumnezeu Însuși1. De asemenea, creștinii cred că acest Cuvânt este superior oricărei alte scrieri din lumea întreagă2, deoarece exprimă gloria lui Dumnezeu în atributele sale, excelența lui Christos în natura și slujbele Sale și puterea și plinătatea Duhului Sfânt în activitățile și slujirile Sale. În acest fel, creștinii sunt făcuți capabili să se încreadă în adevărul pe care l-au crezut3. Ei răspund corespunzător și în funcție de conținutul fiecărui pasaj din Scriptură – ascultând poruncile4, manifestând frică de Dumnezeu5 și îmbrățișând promisiunile lui Dumnezeu pentru această viață și pentru cea care va să vină6.
Principalele acte ale credinței mântuitoare sunt concentrate direct asupra lui Christos, prin acceptarea și primirea Lui, precum și prin odihna dată de justificare, sfințire și gândul vieții eterne, în virtutea legământului harului7.
Această credință poate avea grade diferite, fiind slabă sau puternică1. Totuși, chiar și în forma ei cea mai slabă, ea este diferită de natura credinței și a harului comun manifestat față de credincioșii temporari2. Prin urmare, credința poate fi adesea atacată și slăbită, dar, în final și sigur, va birui3. Ea se maturizează până la punctul în care credincioșii dobândesc siguranța deplină a mântuirii în Christos4, care este Întemeietorul și Desăvârșitorul credinței5.