Libertatea creștină și libertatea conștiinței
Libertatea pe care Christos a obținut-o pentru credincioșii evanghelici constă în eliberarea lor de sub vina păcatului, de sub mânia lui Dumnezeu și de sub severitatea și blestemul legii1. De asemenea, libertatea include și eliberarea lor de sub robia Satanei2, de sub stăpânirea păcatului3, de sub nenorocirile suferinței4, de sub frica și boldul morții5 și de sub osânda veșnică6. În plus, ea mai include și accesul lor liber la Dumnezeu și abilitatea lor de a fi ascultători, nu dintr-o frică ce să îi facă sclavi7, ci dintr-o dragoste ca cea a unui copil și dintr-o minte care își dorește acest lucru8.
De toate aceste binecuvântări se bucurau și credincioșii aflați sub Legea Vechiului Testament9. Totuși sub Noul Testament, libertatea creștinilor este extinsă. Aceștia sunt liberi de jugul legii ceremoniale la care a fost supus poporul Israel, au o mai mare încredere și acces la tronul harului precum și o mai deplină prezență a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu decât au experimentat credincioșii aflați sub acea Lege10.
Numai Dumnezeu este Domnul conștiinței1.
El a lăsat-o liberă de datinile și obligațiile poruncilor omenești, care sunt contrare Cuvântului Său sau care nu sunt cuprinse în El2.
Astfel, a crede astfel de datini sau a asculta astfel de porunci omenești, reprezintă o trădare a adevăratei libertăți a conștiinței3.
A cere unui om să aibă o ascultare implicită sau o credință absolută și oarbă înseamnă a distruge libertatea conștiinței și a rațiunii4.
Cei care se folosesc de libertatea creștină drept scuză pentru a practica orice păcat sau pentru a-și alimenta dorințele păcătoase, pervertesc scopul principal al harului Evangheliei, spre propria lor distrugere1.
Ei distrug complet rațiunea libertății creștine, căci scopul ei este ca după ce am fost eliberați din mâinile dușmanilor noștri spirituali, să fim capabili să slujim Domnului fără teamă, în sfințenie și dreptate, pentru tot restul vieții noastre2.